Despre campania dedicată Dariei și viziunea mindEar social

Despre campania dedicată Dariei și viziunea mindEar social

De ce am publicat o pagină dedicată campaniei Dariei?


Campania dedicată Dariei a început pur întâmplător și din dorința de a-i fi alături unei fetițe și familiei ei într-o perioadă delicată a vieții lor. Pentru familia Dariei, finalul lui 2021 a reprezentat o schimbare majoră, dar și o mobilizare fascinantă de forțe. Roxana a lucrat cu mama Dariei (asistent medical) într-o clinică de neuro chirurgie și se cunosc încă din 2015, iar pe Daria o știe de când era o fetiță de câțiva ani.

Proiectul mindEar era deja planificat pentru lb. engleză, dar la începutul lui 2022 când am primit un telefon chiar de la Daria pentru a o învăța să mediteze ne-am zis că o meditație audio ghidată a putea-o ajuta mai mult chiar și pe perioada tratamentului și a internărilor (da, au fost mai multe). Zis și făcut. Am inclus cuvinte cheie pe care și le dorea ea, sunete din Harry Potter și i-am trimis meditația pe Whatsapp. I-a plăcut și am stabilit împreună să mai facem două meditații care să respecte ideile Dariei și să o ajute să treacă prin experiența tratamentului cu mai multă ușurință. I-au plăcut și următoarele.
 
Apoi, în iulie ne-a venit ideea să lansăm meditații în lb. română, iar o pagină a site-ului să îi fie dedicată Dariei până reușim împreună (noi, familia și tu) să atingem targetul de care are nevoie pentru a avea încrederea că are acces la orice tratament are nevoie. Daria se pregătea în august să treacă printr-o procedură complexă (pentru care este internată încă la momentul actual) și am hotârât împreună cu familia ei și ea (totul s-a făcut conform nevoilor și cererilor ei pentru a ne asigura că tot ce creăm și scriem o reprezintă pe Daria) să lansăm această campanie. Ne-am bucurat să (re)descoperim o fetiță-adolescentă în devenire cu un zâmbet senin și cu un suflet nobil care ne-a spus că nu vrea să fie o simplă strângere de fonduri, că sunt mulți copii care au nevoie și că are două dorințe: prima, să ne asigurăm că dacă targetul este depășit, banii merg către alți copii care au nevoie, iar a doua, să oferim împreună o meditație audio ghidată tuturor persoanelor care donează orice sumă. Am înțeles imediat nevoia ei și am realizat meditația Dariei pe care o poți asculta și o poți păstra în telefonul sau laptopul tău imediat după ce donezi. 
 
Pentru că ne-am tot gândit cum este potrivit să facem pentru transparență, am decis ca fondurile pentru meditația Dariei și campania pentru ea să ajungă direct în contul umanitar deschis de familia Dariei. Noi ne ocupăm doar de partea tehnică și creativă a meditației și facem tot ce ține de noi să dăm pagina ei mai departe să ajungă la cât mai multă lume care poate contribui. 

Cum poți contribui tu?

  • Poți dona orice sumă (de la 2 lei) direct în contul de ron umanitar al familiei deschis special pentru tratamentul Dariei: Titular RADU IONESCU (tatăl Dariei), IBAN RO19RZBR0000060021807591 Raiffeisen Bank, Cod swift: RZBRROBU
  • Poți dona prin platforma Stripe și vei primi acces la meditația audio ghidată de relaxare în care vei auzi și vocea Dariei la final - banii ajuns în același cont de mai sus, click aici dacă vrei să donezi și să primești cadou meditația.
  • Dacă nu este un moment potrivit să donezi, ar fi de mare ajutor să dai mai departe pagina dedicată Dariei pentru a ajunge la cât mai mulți oameni
Categorii

Suport clienti De luni până vineri, în intervalul orar 10.00 - 16.00

0756199766 contact@mindear.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!